Un bărbat chinez în vârstă de 52 de ani, a fost pus sub acuzare pentru presupusul furt de peste 23.000 de dolari în numerar de la trei pasageri în timpul unui zbor între Vietnam și Singapore, scrie CNN. Faptele au avut loc la bordul unui avion operat de Scoot, compania aeriană de tip low-cost afiliată Singapore Airlines.

Un purtător de cuvânt al companiei a confirmat că au luat cunoștință de un incident petrecut la bordul unui avion care a decolat din Ho Și Min spre Singapore pe data de 16 decembrie.

„Echipajul nostru a fost alertat de către un pasager cu privire la un furt comis în timpul zborului, iar poliția aeroportuară a fost notificată. Autoritățile aeroportuare au escortat pasagerii implicați pentru investigații ulterioare, iar restul pasagerilor au fost debarcați conform procedurilor obișnuite”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit actului de acuzare, bărbatul este acuzat că a sustras sume de bani de la trei pasageri diferiți. El a furat 3 milioane de dongi vietnamezi (echivalentul a 123 de dolari) din rucsacul unui pasager, 510 milioane de dongi vietnamezi (aproximativ 20.950 de dolari) și o bancnotă de 50 de dolari singaporezi (38 de dolari) dintr-o geantă neagră care aparținea altui pasager.

În plus, s-ar fi apropriat de 1.000 de dolari și 930 de dolari singaporezi (echivalentul a 700 de dolari) dintr-un plic găsit într-o geantă gri aparținând unui al treilea pasager. Acesta a fost plasat în arest preventiv, iar în cazul în care va fi găsit vinovat pentru faptele de furt, el riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, amendă sau ambele, pentru fiecare acuzație în parte.

sursa