Universitatea americană Harvard ajunge în instanță pentru acuzațiile de antisemitism intentate de unii studenți evrei. Procesul a trecut de judecata preliminară, un magistrat stabilind că va fi judecat pe fond.

Universitatea Harvard nu a reuşit să convingă un judecător să respingă procesul pentru antisemitism.

Fără a se pronunţa pe fond, magistratul de curte districtuală Richard Stearns a constatat că reclamanţii au formulat o acuzaţie plauzibilă: instituţia a permis transformarea campusului universitar într-un bastion al antisemitismului, deoarece nu a reacţionat corespunzător la incidentele produse acolo, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Stearns a afirmat că se îndoieşte de posibilitatea ca universitatea să se prevaleze de argumentul că unele activităţi incriminate erau protejate de primul amendament la Constituţia SUA, referitor la libertatea de conştiinţă şi exprimare.

Studenţii au intentat procesul în ianuarie, acuzând Harvard că a impus selectiv politicile împotriva discriminării, pentru a nu îi proteja pe evrei de hărţuiri, deşi aceştia ceruseră protecţie, şi că a angajat profesori care susţin violenţa antisemită şi răspândesc propagandă de acelaşi tip.

Universitatea şi avocaţii acesteia, respectiv avocaţii studenţilor, nu au răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta decizia judecătorului. Acesta a hotărât că există suficiente motive de a considera că Harvard a acţionat cu indiferenţă intenţionată faţă de studenţii evrei.

„A trage concluzia că (plângerea) nu s-a referit plauzibil la indiferenţa intenţionată ar însemna să recompensăm Harvard pentru declaraţii publice virtuoase, care în cea mai mare parte, conform afirmaţiilor (din plângere) s-au dovedit găunoase când a venit momentul să se ia măsuri disciplinare împotriva studenţilor şi a facultăţii contraveniente”, a explicat Stearns în scris.

Reclamanţii au cerut o ordonanţă pentru încetarea presupuselor încălcări de către universitate a Legii Drepturilor Civile din 1964, care interzice beneficiarilor de finanţare federală să permită discriminarea în funcţie de rasă, religie sau origine naţională.

Procesul a fost intentat la opt zile după demisia preşedintei universităţii, Claudine Gay, care fusese acuzată de o reacţie defectuoasă la antisemitism în urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023 împotriva Israelului şi în contextul invaziei israeliene în Fâşia Gaza, ca ripostă din partea statului evreu. Gay a mai fost suspectată şi de plagiat, reaminteşte Reuters.

sursa