Guvernul va vota, săptămâna aceasta, pachetul de măsuri suplimentare menite să susțină agenții economici în perioada crizei, elaborat la inițiativa președintelui Igor Dodon. Anunțul a fost făcut de șeful statului după ședința tradițională cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și premierul Ion Chicu.

”La ședința Guvernului va fi aprobat proiectul de lege pentru implementarea inițiativei pe care am anunțat-o acum câteva săptămâni referitor la subvenționarea creditelor în mărime de șase fonduri de salarizare. Sperăm foarte mult, săptămâna viitoare, să fie aprobată și în Parlament”, a declarat Dodon.

Președintele țării a lansat inițiativa de a veni cu un suport suplimentar pentru agenții economici. Astfel, statul va acoperi dobânzile bancare la creditele noi pentru agenții economici, în mărimea a șase fonduri de salarizare, pentru perioada de până la 31 decembrie 2021. Această măsură se va extinde și pentru creditele luate de agenții economici de la organizațiile de microfinanțare.