Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că repatrierea cetățenilor Republicii Moldova din zonele afectate de COVID-19 se va face conform unui mecanism strict, stabilit de Comisia pentru Situații Excepționale, transmite subiectulzilei.md.
Mecanismul exclude orice speculație și evitarea haosului în procesul de organizare a curselor aeriene de repatriere a cetățenilor.
„Ne dorim să ne asigurăm că viitoarele liste de pasageri să fie organizate cât mai transparent și să nu lăsăm spații pentru speculații și posibilități din partea unor politicieni, care, din păcate, s-au implicat, săptămânile trecute, în organizarea acestor curse, aducând haos în acest proces”, a declarat Țulea.
Ministrul a mai spus că aceste liste vor fi făcute organizat și dozat, astfel ca sistemul medical din țară să nu fie supus unor presiuni în condițiile creșterii infectaților cu COVID-19.
„Ne dorim ca cetățenii Republicii Moldova să vină în siguranță acasă în număr cât mai mare, dar acest lucru trebuie să fie organizat legal, dozat ca să nu punem presiune pe sistemul medical din Republica Moldova”, a spus ministrul.
Ministerul de Externe va întocmi listele solicitărilor cetățenilor Republicii Moldova, care intenționează să revină acasă, cu indicarea datelor personale. Prioritate va fi acordată copiilor, studenților, persoanelor aflate la tratament medical, altor cetățeni aflați în dificultate.
Ministerul va transmite listele Autorității Aeronautice Civile, care va elabora graficul săptămânal al curselor aeriene. AAC va selecta, în mod transparent și deschis, operatorii autorizați pentru efectuarea curselor. Cetățenii vor fi informații despre detaliile zborului de către Ministerul de Externe.
În ultimele două săptămâni, prin intermediul curselor charter au fost repatriați peste 4000 cetățeni moldoveni.