Guvernul nu are o soluție pentru cetățeni în contextul creșterii din toamnă a tarifelor la consumul de gaze naturale. Premierul Natalia Gavrilița a declarat, la o emisiune televizată, că prețul la gaz crește în toată lumea, iar Moldova nu poate face excepție.
Gavrilița a încercat să impună opinia că tariful de procurare a gazului de la ruși este negociat de responsabilii de la ”Moldovagaz”, deși la aceste discuții participă și ministrul Economiei, funcție deținută în prezent de Sergiu Gaibu, exponent PAS.
”Expiră contractul și trebuie să negociem o prelungire a acestui contract sau unul nou. Prețurile la gaze și la materii prime cresc în toată lumea. Ne aflăm într-un context internațional complicat, chiar dacă suntem în perioada de vară, oricum prețurile la gaze au crescut pe piața europeană, pe piața internațională. Vom vedea ce putem face, dar acest contract este negociat de Moldovagaz cu Gazprom”.
Amintim, tariful la gazul natural pentru consumatorii casnici ar putea crește cu peste 30 la sută. Majorarea ar putea să se producă din octombrie sau noiembrie. Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că, în septembrie, compania urmează să depună la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică solicitarea de ajustare a tarifelor.
În prezent, consumatorii casnici achită pentru un metru cub de gaze naturale 4,29 de lei. Toamna trecută, tarifele interne au fost micșorate ca urmare a scăderii prețului la gazele naturale.