Oportunitățile de finanțare și beneficiile suplimentare oferite prin intermediul Programului pentru susținerea antreprenorilor „373”, precum și istoriile de succes ale primilor 100 de oameni de afaceri din țara noastră au fost prezentate, astăzi, în cadrul unui eveniment.

La întrunire au participat prim-ministrului Dorin Recean, ministrul digitalizării și dezvoltării economice, Dumitru Alaiba, directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Dumitru Pîntea, și beneficiarii programului.

Prim-ministrul Dorin Recean a  mulțumit antreprenorilor pentru contribuția lor la dezvoltarea economiei țării noastre și a vorbit despre rezultatele vizibile, înregistrate în cele 4 luni de la lansarea programului. În această perioadă, circa 100 de întreprinderi mici și mijlocii au beneficiat de credite în valoare de peste 400 de milioane de lei, iar această cifră este în creștere. Întreprinderile beneficiare au crescut considerabil productivitatea și au majorat numărul locurilor de muncă, în medie, cu 20%, generând noi oportunități de dezvoltare a localităților.

„Vedem deja un rezultat foarte bun, avem aproape jumătate de miliard de lei investiți în dezvoltarea afacerilor. Obiectivul nostru este să încurajăm investițiile pe termen mediu și lung pentru întreprinderile mici și mijlocii din toate sectoarele economiei naționale. Scopul nostru este să creăm cât mai multe locuri de muncă, să creștem productivitatea, ceea ce ne va permite să oferim venituri mai mari medicilor, profesorilor, pensionarilor”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Ministrul digitalizării și dezvoltării economice, Dumitru Alaiba, a menționat că programul pentru susținerea antreprenorilor „373” este un exemplu de cooperare între instituțiile statului, sectorul bancar și mediul privat, în scopul dezvoltării economiei naționale și asigurării creșterii economice. 

„Rolul statului este să realizeze reformele de care au nevoie oamenii de afaceri, prin reducerea birocrației, oferirea accesului la finanțare, deschiderea noilor piețe de desfacere, promovarea exportului. Sunt obiectivele noastre prioritate care vor fi realizate rând pe rând”, a declarat ministrul Dumitru Alaiba.

În cadrul evenimentului, antreprenoarea Victoria Rusnac, care deține o afacere de producere a mierii, a menționat că, datorită creditului avantajos oferit prin intermediul programului „373”, productivitatea întreprinderii a crescut substanțial. Mierea marca „Honey House” este exportată în Germania, SUA, Japonia și Canada.

„Am depus documentele imediat după lansarea programului și timp de o săptămână creditul preferențial a fost aprobat. Am procurat un utilaj nou și am crescut capacitatea de procesare și producere a mierii. Credem în oportunități dezvoltate în Republica Moldova, căutăm căi de creștere a afacerii, ne orientăm pe piața externă, vrem să dezvoltăm țara și să creștem copii, aici, acasă”, a menționat antreprenoarea.

În prezent, companii din sectorul agricol, al sănătății, transportului, energeticii din diverse regiuni ale țării au beneficiat de oportunitățile programului „373”. Prin intermediul acestui instrument de finanțare, Guvernul subvenționează dobânzile la creditele pentru necesitățile investiționale ale întreprinderilor cu până la 3% la creditele în valută străină și 7% – la creditele în lei.

Începând cu anul viitor, Guvernul își propune majorare plafonului de creditare până la 30 de milioane de lei, precum și acordarea unei garanții de creditare pentru întreprinderile care nu au suficient gaj. De asemenea, urmează a fi oferite componente de grant pentru domenii specifice, cum ar fi susținerea afacerilor lansate de tineri, femei, producători artizanali, dezvoltarea turismului rural și alte domenii.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa