Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că în zilele ce urmează Guvernul de la Chișinău va veni cu solicitarea către autoritățile din Federația Rusă pentru inițierea procedurilor de renegociere a creditului de 200 de milioane de euro, declarat ilegal de către Curtea Constituțională.
”Am decis ca, în următoarele zile, Guvernul Republicii Moldova să se adreseze Guvernului Federației Ruse pentru a iniția o procedură nouă de negocieri asupra creditului de 200 de milioane de euro pentru necesitățile Republicii Moldova”, a declarat Dodon după ședința cu președintele Parlamentului și premierul.
Șeful statului a reiterat că nu este de acord cu decizia Curții, dar ea trebuie executată. Dodon susține acum autoritățile trebuie să identiifice soluții, iar aprecierile vor fi date de cetățeni.
”Noi nu suntem de acord cu decizia Curții Constituționale, așa cum nu sunt de acord majoritatea cetățenilor, dar hotărârea este și ea trebuie să fie executată. Aprecierile politice, istorice vor fi date mai târziu de oameni. Noi trebuie să ne mișcăm înainte, pentru că oamenii așteaptă să găsim soluții”, a declarat președintele.
Igor Dodon a precizat că decizia de începere a procedurii de renegociere a creditului rusesc urmează a fi luată printr-o hotărâre de Guvern, cel mai probabil săptămâna aceasta.
Amintim, Curtea Constituțională a anulat creditul rusesc în valoare de 200 de milioane de euro în baza mai multor sesizări depuse de grupul Candu și fracțiunile parlamentare PAS și PPDA.