Ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuță, a anunțat, la începutul ședinței Guvernului, că a semnat ordinul cu privire la blocarea alocațiilor pentru finanțarea sectorului judecătoresc prevăzute în legea bugetului de stat în sumă de 70 de milioane de lei.
Potrivit ministrului, acțiunea are loc în strictă conformitate cu Legea finanțelor publice care permite Ministerului Finanțelor să facă acest exercițiu de blocare pe un termen de până la 60 de zile.
”În acest termen vom veni în fața Guvernului și a Parlamentului cu proiectul de lege cu privire la rectificarea bugetului de stat, unde cheltuielile aferente sectorului justiției să fie reduse cu 70 de milioane de lei”, a declarat ministrul.
Acțiunea are loc în contextul solicitării premierului Ion Chicu de a compensa din bugetul alocat sectorului judecătoresc 70 de milioane de lei, pentru a-i oferi recompensă persoanelor implicate în dosarul „Gemeni”, după ce Republica Moldova a fost obligată de CEDO să întoarcă suma celor păgubiți.
Președintele Igor Dodon a declarat, anterior, că este necesar un mecanism prin care apartamentele și mașinile judecătorilor care se fac vinovați de condamnarea Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului să fie încasate în folosul statului.