Guvernul a decis astăzi să acorde alte 100 de milioane de lei pentru achitarea compensațiilor pentru agricultorii care au avut de suferit din cauza secetei. Banii au fost alocați din Fondul de intervenție al Guvernului și sunt un supliment la cele 200 de milioane de lei deja virați pentru ajutorul financiar destinat producătorilor care au înregistrat pierderi.
Ministrul Agriculturii, Ion Perju, a declarat că seceta, ploile torențiale și grindina au compromis 200 de ha de culturi agricole. Potrivit ministrului, calamitățile au afectat agricultorii din toate raioanele țării.
Astfel, se va mări și suma alocată pentru fiecare hectar în parte în funcție de cuantumul valoric per culturi. Aceste sume vor varia între 1100 și 3800 per hectar, în funcție de culturile agricole.
Tot astăzi, Guvernul a simplificat procedura de acordare a compensațiilor bănești pentru agricultori. Executivul a exclus din lista documentelor obligatorii extrasele din Registrul bunurilor imobile și Registrul contractelor de arendă.
Pentru a primi compensațiile agricultorii se pot adresa la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Ajutorul financiar se acordă producătorilor care au înregistrat din cauza secetei pierderi de 60% și mai mult din recoltă la culturile cerealiere din prima grupă: grâu, orz, rapiță și a grindinei ce a afectat 60% și mai mult din recolta culturilor horticole și legumicole cultivate în câmp deschis.