Guvernul a aprobat astăzi Regulamentul privind stabilirea modului de acordare a compensațiilor pentru diminuarea consecințelor calamităților naturale asupra roadei anului 2020. Premierul Ion Chicu a declarat că cele 200 de milioane de lei alocate suplimentar în acest scop urmează a fi debursate agricultorilor pe parcursul lunii august.
”Rog, Ministerele Agriculturii și Finanțelor, și administrațiile publice locale să asigurați implementarea acestui regulament ca aceste mijloace suplimentare să ajungă la agricultori cât mai rapid posibil”, a spus premierul.
Potrivit deciziei Guvernului, vor fi despăgubiți agricultorii care au suferit pierderi din cauza secetei în proporții de 60% și mai mult, la roada culturilor de grâu, orz și rapiță. De asemenea, alocații vor fi acordate și pentru afectările înregistrate în urma căderilor de grindină.
Regulamentul prevede că pentru a primi aceste alocații, păgubiții trebuie să prezinte mai multe acte și să dețină un cont bancar în moneda națională. Compensația se acordă solicitanților, sub formă de cuantum, în funcție de cultură, suprafața afectată și gradul de afectare.
Banii vor fi alocați prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură.