La adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021, Parlamentul a acceptat toate amendamentele înregistrate în termen legal și procedural de către fracțiunile PAS și PPDA. Totodată, au fost acceptate o bună parte din amendamentele la buget propuse de către deputații fracțiunii PDM și grupului Pro Moldova. Despre aceasta socialistul Grigore Novac a scris pe pagina sa de Facebook. Deputatul PSRM a precizat că oponenții săi politici cunosc despre faptul că inițiativele lor au fost acceptate, dar ascund acest lucru și „continuă să mintă și să manipuleze în cel mai urât mod”.
Novac a mai precizat că amendamentele propuse de socialiști și acceptate de Parlament, “toate se referă la finanțe oferite pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri din țară: bani pentru apeducte, pentru iluminat, pentru reparația acoperișurilor la școli, grădinițe și spitale etc”.