Lidera PAS, Maia Sandu, nu are nicio șansă să-l surclaseze pe actualul șef al statului, Igor Dodon, în turul doi al alegerilor prezidențiale. Este opinia președintelui de onoare al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, exprimată în cadrul emisiunii Puterea a patra, de la postul de televiziune N 4.
Mihai Ghimpu susține că exponenții curentului unionist nu vor vota pentru lidera PAS, deoarece sunt dezamăgiți de prestația ei.
“Cu Maia unioniștii nu vor vota, fiindcă nu văd diferența. O aduc pe Maia la putere și ea merge iarăși cu Dodon. Maia Sandu nu va putea face nimic, are doar niște ambiții”, a declarat Mihai Ghimpu. “Este clar că dacă în turul doi ajunge Maia Sandu și Igor Dodon, Dodon ajunge președinte”
Alegerile prezidențiale se vor desfășura în data de 1 noiembrie, în urma unei hotărâri adoptate de Parlament în data de 21 mai. Mandatul președintelui în exercițiu, Igor Dodon, expiră la data de 23 decembrie 2020.