Astăzi, în contextul celebrării jubileului de 75 de ani de activitate a Baletului Național al Moldovei ”JOC” și cu prilejul marcării a 90 de ani din ziua nașterii regretatului maestru Vladimir Curbet, președintele țării Igor Dodon a participat la dezvelirea plăcii comemorative ”Vladimir Curbet” și inaugurarea, după renovare, a sălii mici de repetiții.
În cadrul ceremoniei, care s-a desfășurat la sediul colectivului artistic, șeful statului a menționat importanța Ansamblului ”Joc” în promovarea culturii moldovenești și a imaginii Republicii Moldova peste hotare.
„Timp de 75 de ani de activitate, de pe toate scenele lumii „Joc”-ul a prezentat publicului arta coregrafică, tradițiile și obiceiurile moldovenești, a fost expresia vieții și caracterului poporului nostru, devenind cartea de vizită a țării.
Cu certitudine, înscrierea paginii de aur în istoria ansamblului îi revine conducătorului artistic și prim-maestrului de balet Vladimir Curbet, cel care, timp de șase decenii la rând, a condus colectivul, aducând profesionalismul artiștilor la perfecțiune și contribuind enorm la afirmarea „JOC”-ului pe arena mondială”, a menționat președintele.
Igor Dodon a reiterat faptul că a fost și în continuare va fi alături de acest faimos colectiv, acordând tot sprijinul necesar în soluționarea problemelor cu care se confruntă.
Cu prilejul Aniversării a 75 ani de la fondarea Baletului Național „Joc”, pentru merite deosebite în dezvoltarea artei coregrafice, contribuţie la afirmarea valorilor naţionale şi succese remarcabile în activitatea de creaţie, președintele a înmânat distincții unui grup de artiști din cadrul colectivului.