Serviciul Fiscal de Stat demarează procesul de verificare a obligațiilor fiscale neonorate ale persoanelor fizice cetățeni pentru perioadele fiscale 2019-2022.
Persoanele vizate urmează să fie citate de către Serviciul Fiscal de Stat. În acest sens, persoanele sunt îndemnate să verifice cutia poștală și în caz de recepționare a scrisorilor de conformare să se adreseze la Direcția deservire fiscală conform razei de domiciliu sau să apeleze la numărul de telefon indicat în scrisoare pentru a fi ghidate referitor la acțiunile ce urmează a fi întreprinse în vederea onorării obligațiilor fiscale, scrie Bizlaw.md.
Contribuabilii în privința cărora se va face verificarea sunt cei:
- care au obligații față de buget, conform datelor din Sistemul informațional al SFS;
- care nu au depus Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale 2019-2022, dar aveau această obligație.
Astfel, urmează a fi supuși verificării 16.936 de persoane fizice care înregistrează obligații de achitare a impozitului pe venit, suma estimativă totală a impozitului fiind de 73,3 milioane de lei.
Reamintim că, potrivit art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, persoanele fizice (cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăților și acționarii fondurilor de investiții) care au obligații privind achitarea impozitului pe venit, urmează să prezinte Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (formularului CET18). Termenul de prezentare al declarației respective este data de 30 aprilie a anului următor celui fiscal de gestiune.