Acțiunea îndreptată împotriva președintelui raionului Cahul face parte din strategia actualei guvernări de a obține puterea totală și la nivelul administrațiilor publice locale. Declarația a fost făcută de deputatul PSRM, Fiodor Gagauz, la manifestația în susținerea colegului președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă, arestat de autorități.
”Acum mai puțin de un an, actualul regim a obținut puterea totală. Au promis foarte multe: investiții, bunăstare, justiție corectă. Dar, într-o perioadă destul de scurtă, am văzut cu toții o incompetență totală din partea acestei guvernări. Astăzi, ei și-au trasat obiectivul de a obține toată puterea la nivelul administrațiilor publice locale. Anume din aceste considerente au început atacul împotriva președintelui raionului Cahul, Marcel Cenușă”, a declarat deputatul.
Manifestanții au protestat, la Cahul, împotriva fărădelegilor actualei guvernări și au cerut eliberarea imediată a lui Marcel Cenușă și a colegilor săi.