Președintele PLDM, Vlad Filat, spune că lidera PAS, Maia Sandu, ar trebui să dea dovadă de un comportament mai prietenos față de foștii colegi de partid. Într-un interviu pentru Nina Dimoglo, Filat a amintit că anume PLDM a promovat-o pe Sandu în politica moldovenească.
“Noi am promovat-o, am susținut-o, au fost aruncate multe pietre în direcția noastră din cauza unor acțiuni ale doamnei Sandu, când era ministru al Educației. Dar noi i-am oferit tot suportul conștient, pentru că așa trebuia să fie. Noi am propus-o și la funcția de premier, PLDM a ajutat-o mult, inclusiv la alegerile prezidențiale din 2016. În prezent PAS este format din majoritatea foștilor liberal-democrați. Eu cred că după toate acestea, un bonton trebuie să persiste. Noi vedem deocamdată în politica noastră doar cinism și sarcasm”, a spus Filat.
Amintim că Maia Sandu a fost membru al PLDM. Aceasta a ajuns în funcția de ministru al Educației, fiind propusă de către liberal-democrați.