Asociația Forța Fermierilor și-a exprimat „dezacordul categoric” privind decizia Comisiei Situației Excepționale de a interzice exportul porumbului și o consideră drept „o lovitură economică în adresa agricultorilor”. Asociația a adresat o scrisoare deschisă către prim-ministra, Natalia Gavrilița, prin care cere anularea hotărârii CSE.

„Menționăm că hotărârea respectivă a fost adoptată subit și fără consultări cu reprezentanții ramurii agroindustriale. Nu înțelegem argumentele economice pentru blocarea exportului porumbului, în situația când în 2022 conform datelor oficiale statistice țara noastră a avut roada record de porumb în volum de aproximativ 2,6 mil. tone. Remarcăm că această cifră nu include recolta gospodăriilor țărănești, care le prelucrează suprafețele de până la 10 ha. Din cauza recoltei mari și spații insuficiente de depozitare undeva 10% din suprafețele de porumb au fost recoltate tocmai în ianuarie-februarie. Cu certitudinea, cu stocuri rămase din anul 2021, rezerve de porumb după finalizarea recoltării sunt de cel puțin 3 mil. tone.

Relatăm că necesitatea internă anuală a Moldovei de porumb, în condițiile reducerii drastice a șeptelului de animale, nu depășește în prezent 600 mii tone, iar exportul lunar se cifrează aproximativ cu 250-300 mii tone. Deci, niște calcule elementare denotă că la moment nu există niciun pericol pentru securitatea alimentară și nicio premisă pentru interzicerea exportului de porumb.

Vă informăm că după emiterea deciziei restrictive, practic s-a stopat procesul de achiziționare a porumbului, iar prețurile de achiziție s-au micșorat abrupt. Acest lucru având loc în preajma lucrărilor agricole de primăvară, care și așa sunt îngreunate enorm de scumpiri galopante la fertilizanți, pesticide, motorina, piesele de schimb, materialul semincer ect, precum și de condițiile climaterice nefavorabile. Situația se agravează și mai mult după izbucnirea conflictului militar în Ucraina, care a periclitat aprovizionarea țării cu inputuri și a suspendat orice export în Federația Rusă. Nu înțelegem decizia CSE nici sub aspectul existenței deficitului record comercial de peste 4 miliarde dolari în anul trecut în comerțul extern și situației alarmante pe piața valutară, unde există o cerere sporită, pe alocuri speculativă, pentru dolari și euro.

După ultimele discuții în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare am realizat că se propune o inventarierea stocurilor de porumb, după care urmează să fie revizuită decizia privind interzicerea exportului porumbului. Apare o întrebarea ferească de ce aceasta inventarierea nu a fost efectuată până la luarea deciziei respective? Iar acum se va pierde timpul și veniturile agricultorilor! Se creează impresia că în spatele acestei idei neinspirate există un interes de a coborî în scurt timp maximal prețuri la porumb și obținerea ulterior asupra veniturilor după deblocarea exportului.

Fermierii categoric nu sunt de acord cu ultima acțiunea executivului pe piața porumbului, care oficial nu a fost coordonată cu nimeni din producători agricoli și cer urgent să fie anulată restricția de export sau cel puțin să fie stabilită pentru luna martie o cotă de export de 250 mii tone de porumb. Propunem Guvernului să nu tensioneze situația economică în sectorul agricol, care și așa este una dificilă”, arată mesajul adresat prim-ministrei.

Pe lângă grâu și zahăr, de la 1 martie 2022 se interzice exportul din Republica Moldova a porumbului și derivatelor acestuia, cu excepția semințelor de porumb destinate însămânțării.

O decizie în acest sens a fost luată la data de 27 februarie de către Comisia pentru Situații Excepționale.

Sursa: unimedia.info