Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a transmis un mesaj de mulțumire locuitorilor Capitalei, la final de an, subliniind că realizările din 2025 au fost posibile datorită implicării comune a administrației municipale și a cetățenilor.

Potrivit edilului, anul 2025 a adus numeroase provocări, însă și rezultate vizibile pentru oraș. Printre acestea se numără reparația drumurilor și a acceselor pietonale, modernizarea transportului public, reabilitarea curților de bloc, investiții în școli, grădinițe și spitale, precum și dezvoltarea serviciilor sociale și reamenajarea spațiilor verzi.

Ion Ceban a menționat că, în acest an, Primăria Chișinău a semnat acorduri pentru lansarea unor proiecte majore, precum construcția de noi drumuri, termoizolarea grădinițelor și modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor, urmând ca în 2026 să fie înregistrate noi progrese.

Totodată, edilul a declarat că, în pofida tentativelor de blocaj politic și a boicotării votării bugetului municipal, toate proiectele planificate pentru 2025 au fost realizate, fiind pregătite din timp. În prezent, Primăria gestionează cel mai mare portofoliu de proiecte investiționale din țară, în valoare de circa 4,5 miliarde de lei, finanțate prin instrumente ale Uniunii Europene.

Primarul a mai subliniat că Chișinăul a devenit cea mai dezvoltată localitate din Republica Moldova, fapt confirmat și de creșterea cu aproximativ 23 de mii a numărului de copii înscriși în instituțiile educaționale în ultimii ani.

În încheiere, Ion Ceban le-a mulțumit chișinăuienilor pentru susținere și și-a exprimat speranța ca anul 2026 să aducă liniște, pace și noi realizări pentru Capitală.