Actualul guvern al Republicii Belarus, reprezentat de Aleksandr Lukașenko, va cădea mai devreme sau mai târziu. Este opinia strategului politic american Jason Jay Smart, care a făcut o comparație între protestele din Belarus, Ucraina și Statele Unite, ieri, în cadrul Conferinței internaționale „Transformările sistemelor politice în România, Belarus și Ucraina: Lecții pentru Moldova” organizată de portalul de știri „Enews.md”, Compania „Intellect Group” și Asociația obștească „SPERO.

Comparând protestele din cele trei țări Jason Smart a subliniat că există câteva diferențe vizibile între ele.

„Protestele americane sunt însoțite de jafuri, furturi și de cele mai multe ori sunt sortite eșecului. Acestea sunt, de obicei, de scurtă durată și nu au și nu vor avea sprijinul populației și, în general, sunt adesea de natură extrem de criminală.

În Ucraina pot remarca două proteste de lungă durată care s-au soldat cu succes, au fost transparente și cu cerințe clare din partea societății, care într-un final și-a atins scopul.

Dacă e să mă refer la protestele din Belarus, Ucraina ne-a dat o lecție foarte valoroasă: acei lideri care încearcă să implice forțele armate pentru a menține vechiul regim, de regulă, nu suportă presiunea societății și pleacă. Mai devreme sau mai târziu guvernarea din Belarus va cădea, dacă nu acum, atunci peste câteva luni”, a concluzionat expertul.

Jason Jay Smart este un politolog american, expert în politica externă și în relațiile cu Rusia și Statele Unite. Smart a lucrat cu partide politice și lideri naționali din Ucraina, Rusia, Moldova, Kirghizstan, Kazahstan, Georgia, Cambodgia și în toată America de Sud. Anterior, a lucrat în campanii politice americane, inclusiv în timpul alegerilor prezidențiale din 2008 și 2016 și pentru sprijinul finanțat de guvernul SUA pentru opozițiile democratice.