După ce Maia Sandu a anunțat că pleacă la Kiev cu microbuzul pentru a face economii, iar presa afiliată ei și PAS-lui i-au făcut o adevărată campanie de PR, Telegraph.md a aflat că acest scenariu are la bază o altă realitate, una tehnică.
La solicitarea redacției noastre, Președinția a răspuns, oficial, că inițial a fost examinată opțiunea privind deplasarea la Kiev cu avionul, dar ”s-a renunțat pe motiv că nu exista certitudinea că zborul va avea loc, mai multe rute fiind anulate”. În final, delegația moldovenească a ales să meargă până la Kiev pe cale terestră, decizia fiind dictată doar de incertitudinea privind efectuarea zborului, deci nu pentru a se face economii.
”Delegația moldovenească nu a beneficiat de servicii avia pe ruta Odessa-Kiev-Odessa. Anterior a fost analizată opțiunea zborului de la Odessa, dar s-a renunțat pe motiv că nu exista certitudinea că zborul va avea loc, mai multe rute fiind anulate”, ne-a răspuns Președinția.
La întrebarea de ce nu a fost ales traseul terestru Chișinău-Otaci-Moghilău-Kiev, dar s-a mers la Kiev tocmai pe la Palanca-Odessa, Președinția a ținut să informeze că traseul a fost la discreția Serviciului Pază și Protecție de Stat.
Amintim că Maia Sandu a beneficiat de escortă din partea Ucrainei pe tot traseul până la Kiev. Escorta a fost asigurată de partea ucraineană, care a și suportat toate cheltuielile.