Ana Guțu, prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale (PUN), a declarat că așa cum era de așteptat, noua majoritate PAS a învestit guvernul Nataliei Gavriliță fără prea multe probleme – mașina de vot a funcționat ca pe vremurile de tristă pomină, iar vremurile bune, care vor tăgădui să vină, așa precum recunosc înșiși protagoniștii puterii absolute la ora actuală din Republica Moldova, nu prea dau semne de coerență, consecvență, transparență (atât de trâmbițată în campanie) și caracter vizionar, informează TRIBUNA.

„Prima bilă neagră. În condițiile posibilităților limitate ale bugetului s-a purces la mărirea numărului de ministere de la 9 la 13 (ambițiile și setea pentru funcții în stat sunt mari, iar partidul prezidențial nu este o excepție). Întreținerea a patru ministere în plus va costa scump, discursul electoral PAS, bazat pe invocarea eficienței cheltuielilor publice, trebuia să genereze o altă abordare: era suficientă reorganizarea ministerelor existente pe domenii cu secretari de stat responsabilizați corespunzător”, a declarat ea.

A doua bilă neagră ține de programul de guvernare, care, „în pofida complexității aparente, „strălucește” prin lipsa adevăratelor reforme, care ar concorda cu eficiența și calitatea: una din aceste reforme imperioase este refacerea structurii teritorial-administrative. Cele 32 de raioane cu 900 de primării reprezintă o adevărată povară pusă pe umerii cetățenilor… Dar, guvernul Gavriliță nici el nu este preocupat de reforma teritorial-administrativă”.

Potrivit spuselor sale, a treia bilă neagră se referă la pensia minimă: „Natalia Gavrilița așa precum a promis PAS în campanie, a făcut un subiect-far din intenția de a majora pensia a 470 000 de pensionari din Republica Moldova până la 2 000 de lei. Bani pentru aceste majorări nu sunt, decât doar din sprijinul macrofinanciar care va veni din UE (cele 600 milioane de Euro promise de Comisia Europeană) și de la FMI… buna intenție de a majora pensiile pentru o categorie de oameni, se va transforma în amnistie pentru cei care nu prea au lucrat la viața lor. Acest principiu comunist va accentua caracterul asistențial al statului Republica Moldova.”

Ana Guțu a vorbit și despre a patra bilă neagră. „La una din emisiunile televizate, fiind întrebată ce va face majoritatea parlamentară PAS cu referire la modificarea articolului 13 din Constituție, în sensul înlocuirii sintagmei ”limba moldovenească în baza alfabetului latin” cu sintagma „limba română”. Natalia Gavrilița a răspuns cu o seninătate care frizează grotescul și ridicolul: ”nu cred că aceasta arde pe agenda cetățeanului”. La 30 de ani de independență, după chinuri în lupta anti-comunistă, anti-agrariană, în anul 2021 să afirmi vechiul slogan interfrontist din anii *90 ”e important ce pui pe limbă, și nu cum se numește limba” mi se pare o meschinărie politică crasă, o ignoranță și o lipsă totală de discernământ”, a conchis fostul deputat.