Câteva cuvinte despre conferința de presă de la Kiev a președinților Maia Sandu și Volodymyr Zelensky.

Deși ucrainenii sunt vecinii noștri, dați de Dumnezeu, tot ce știu moldovenii de rând despre Ucraina e plaja Mării Negre, «Привоз»-ul (piața alimentară) de la Odesa, prin care se distra acum o sută de ani „,mobsterul” Grișa Kotovschi, poreclit «kot» (motanul) și revoluțiile color, ori euromaidanele din Kiev, care au condus la conflictul dintre frații slavi în Donbas (ieri, apropos, trupele ucrainene au mai pierdut acolo un soldat).   

Ce și-ar dori simplii alegători ai Maiei Sandu, dar și cei, care au votat împotrivă, de la întâlnirea președintei cu șeful de stat al Ucrainei Volodymyr Zelensky? La fel, niște lucruri necesare și nepretențioase, legate de condiția de existență a moldovenilor, mai exact de supraviețuire: pace în Transnistria și mai multă apă pe Nistru. E vorba de apa oprită de ucraineni din „necesități energetice vitale” în lacul dintre hidrocentralele Novodnestrovsk și Nahoreanî.

Au fost abordate și în ce mod au fost oare abordate aceste două chestiuni importante la Kiev? Cum presa nu a avut acces la întâlnirea „unu la unu” a președinților și nici la cea în format lărgit cu participarea delegației noastre și a reprezentanților lui Zelensky, prima sursă deschisă și, de fapt, singura este la această oră conferința de presă. Ce putem, însă, înțelege, dintr-un limbaj diplomatic ermetic cunoscut doar specialiștilor? 

Apreciind rezultatele discuțiilor, președinții au folosit în special verbe la viitor. Cuvântul cheie a întâlnirii la nivel înalt, pronind de la conținutul conferinței, a fost „a intensifica”. La subiectul posibilei destabilizari politice în Transnistria, gustul pentru care a fost demonstrat in incidentul electoral de la Varnița, președinții au spus că respectă reciproc integritatea țărilor, pe care le conduc. Cât privește asigurarea capitalei Moldovei cu apă din Nistru, Maia Sandu a dat asigurări, că dialogul în această problemă, care nu rabdă amânare, va continua și probabil, nu țin bine minte, se va aprofunda.

Într-un cuvânt, nimic rezolvat, dacă admitem că părțile nu ascund nimic.

Din câte se pare cea mai importantă chestiune pentru cei doi a fost să dea un semnal clar Bruxelles-ului, că au aceeași viziune de integrare în UE, care se va întâmpla… Când? Probabil după aprofundarea dialogului cu Europa și, evident, intensificarea relațiilor, bazate, pe ce? Pe respect, probabil și neândoios, pe respect reciproc, dacă s-ar putea, dintre Estul flămând și Europa bogată. Ca argument al integrării se va construi, dar când nu știm (nu s-a vorbit de termene), o șosea internațională din Ucraina spre Europa, via Moldova, din care trebuie să rezulte (din nou, nu s-a vorbit de termene) un pod modern peste Nistru.             

Bineînțeles, că sunt mulți fani ai Maiei Sandu, care și-au dorit în entuziasmul lor tupeist de învingători electorali, să-și vadă, pur și simplu, vedeta politică, salutând garda de onoare a lui Zelensky și să audă intonat imnul „Limba noastră” în inima Kievului. Asta da, s-a întâmplat, dar a urmat meciul politic, care cred, că s-a încheiat cu 0 la 0 în defavoarea Moldovei.

Autor:  Valeriu Reniță Sursa:  Politics.MD