Două cuvinte despre ședința de inaugurare a Parlamentului de Legislatura a XI-ea
Comitetul Central al Partidului “Acțiune și solidaritate” ar trebui să anunțe discursul de azi a Maiei Sandu din parlament drept bază ideologică a activității de perspectivă și deschizător de drumuri al noului cincinal, pardon, ciclu electoral. Gravitatea cu care s-a anunțat cotitura radicală în istoria Moldovei poate fi comparată doar cu legendara cuvântare a lui Mihail Gorbaciov la Plenara PCUS (23.04.1985), când s-a anunțat Perestroika.
Fraza ori lozinca cheie a discursului doamnei președinte a fost, că societatea are nevoie, înainte de toate de o “transformare profundă morală”. Și ca să înțeleagă și babele de la Risipeni, ce a dorit să le zică consăteanca, a explicat simplu: fiecare trebuie “să cedeze de la dânsul pentru binele comun”! “Hopa! – și-au venit în fire cetățenii. – Da cum facem, – și-au zis ei puțin îngândurați și oleacă nedumeriți, – cum facem cu milioanele promise de la Centru, de la Bruxelles?” Exact astfel în 1985 moldovenii, la fel ca și toți cetățenii sovietici, au crezut că reformele gorbacioviste înseamnă viață mai bună, că elita politică va invita coatele-goale la masa lor cu salam afumat, citrice, măsline și alte produse deficitare.
Cum a terminat-o Gorby, se știe foarte bine. El nu numai că și-a pierdut titlul de președinte, ci toată țara, întreg imperiul, iar în fața comunității sovietice a rămas și trădător pe deasupra. Omul pe tot parcursul istoriei, de la săpăliga de lemn și până la super-eroii din “Terminator” a dat-o mereu în bară cu reformele instanțelor de judecată, dar mi-te cu transformările din domeniul moral-spiritual! Din simplul motiv, că e periculos să pui pe umerii speciei umane ceea ce ține de competența zeilor.
După discursul magistral îndelung aplaudat (долгие и продолжительные аплодисменты) Igor Grosu, directorul-interimar PAS a dat semnalul vendetei. Fără a explica de ce a adunat șefa așa de dimineață toți deputații, viitorul speaker i-a zis franc și ironic opoziției: “Pa, până joi!” “De ce până joi, de ce nu lucrăm, dacă suntem grămadă?!” – a încercat să se revolte un deputat. Ce nu e limpede oare? Cine-i acum în Moldova mare sculă pe basculă!?
Autor: Valeriu Reniță