Pe la vârsta adolescenței mă interesa mult istoria, firesc, dar aceasta era predată într-o manieră specifică. Literatura istorică era la fel. Ceva de genul că Stalin și Hitler au fost niște dictatori răi care au instaurat regimuri anti-umane și au comis atrocități.
Asta era paradigma. Iar eu nu reușeam să înțeleg cum un singur om poate impune un regim atât de complex împotriva voinței celorlalți oameni. Căci ceilalți oameni erau buni, dar erau victime, nu? Cum a fost posibil?
Mă uit în jur și îmi dau seama că abia acum înțeleg. Acel dictator nu era singur!!! Dictatorul niciodată nu este singur! Dictatorul era înconjurat de ”oamenii buni” care îl ajutau cum puteau: organizau, executau, scriau delațiuni, înfierau pe cei care nu erau de acord cu ei, întocmeau liste pentru deportări etc…
În timp, tema oarecum a trecut la subsolul preocupărilor mele. Dar acum descopăr că fără să fac efort am aflat cum se fac dictaturile. Ea vine pe căi nebănuite, în aparență inocente. Începe cu faptul că unor ”oameni buni” li se pare că vor binele poporului, iar cei care se opun sunt vânduți ”dușmanului poporului”…
Autor: Vitali Catană
