Cred că azi prin această postare se poate pune punct acestui dificil schimb de opinii (început la 12.06.21 cu postarea „Против чего голосует диаспора”) privind dreptul la vot al emigranților moldoveni.
Dificil, pentru că atunci, când cei rămași acasă vorbesc de spirit civic, emigranții vorbesc de bani și invers. Când noi vorbim de viața grea din emigrație, că, de fapt, mulți și-au sacrificat familiile pentru o viață materială mai bună, nouă ni se răspunde, că în general moldovenii, din Franța, bunăoară, par a fi fericiți.
Când, luând în considerare acest argument serios al emigranților, afirmăm că de pe locșoarele voastre comode și călduțe ne tratați ca pe niște handicapați, voi Vă enervați și spuneți, că noi nu știm cât de nesuferita e viața peste hotare.
Este evident, că diaspora nu s-a format ca o entitate bine structurată cu fizionomie distinctă. O diasporă consacrată, dacă există în general așa ceva, are, cel puțin, istorie și artă, așa cum a avut-o, bunăoară, emigrația rusă, prin Bunin și Brodski, sau cea română prin Eliade și Brâncuși.
Diaspora moldovenească nu are nici istorie, nici literatură… Nu dispune, și asta pare esențial, de o voce distinctă în lupta pentru drepturile emigranților noștri pe pământ străin. Are, în schimb, instinct politic și votează organizat pentru unul și același actor politic. Asta nu e, cel puțin, straniu, dragi emigranți?
Autor: Valeriu Reniţă
