S-au scurs trei decenii de la proclamarea independenței Moldovei. E un termen de referință pentru istorie. În acest răstimp multe țări europene au început a trăi după standarde moderne, în urma unui efort de dezvoltare și a unor reforme. În aceste țări are loc în permanență o polemică firească pentru democrație privind căile de dezvoltare a societății. Cu greu s-ar găsi însă pe bătrânul nostru continent o țară, în care ani la rând s-ar discuta în serios prețul de vânzare a țării, laolaltă cu suveranitatea și independența ei. Moldova e o nefericită excepție în acest sens.
Articolul «Moldovenism primitiv ori perspectivă europeană. Moldova în fața unei alegeri decisive» (Primitive Moldovenism or the path to the EU and NATO. Moldova is facing a decisive choice. The Washington Times, monday, June 28, 2021, https://m.washingtontimes.com/news/2021/jun/28/primitive-moldovenism-or-the-path-to-the-eu-and-na/) nu vine cu ceva absolut nou în tema abordată. E un rezumat al cunoscutei și odioasei ideologii antimoldovenești, a cărei acreditare se încearcă an de an în spațiul nostru cultural. Chintesența acestei ideologii este exprimată simplist: Moldova n-are șanse la supraviețuire, nu are nici o perspectivă, prin urmare, singura ieșire pentru poporul moldovenesc «inexistent» e să să închine țara României, să se roage vecinilor de un Anschluss, și aceștea, poate-poate, vor binevoi să ne lipsească de statalitate.
Situația precară în care se află azi Moldova e descrisă în articol destul de exact. Nu încape nicio îndoială, că ne-am pomenit în fața unei catastrofe demografice, că tineretul părăsește pe un cap țara, iar salariile și pensiile le egalează pe cele din lumea a treia. Problema nu este însă, că ne-ar lipsi la fel ca în perioada interbelică un băgător de seamă străin, un jandarm, astfel cum încearcă să ne sugereze autorul. Problema e în instabilitatea politică, alimentată sistematic și de autoritățile de la București. Din 2009 forțele politice din țară, care simpatizează cu România, controlează guvernarea și se fac absolut responsabile de situația din Moldova. Politicienii moldoveni corupți, demascați de autor, sunt, de regulă, colaboratorii și părtașii vecinilor de peste Prut.
Nu putem să nu fim de acord cu calificativul «figură cu background criminal», atribuit dlui Plahotniuc, președinte al PDM. Dar oare e atât de dificil să intuim scenariul nonsens, care se repetă de la ciclu la ciclu parlamentar, conform căruia în țară se instaurează întâi artificial haosul, apoi la conducere parvin conducători cinici și incompetenți, după care toată vina pentru acțiunile acestora se pune pe spatele moldovenilor și statalității lor.
Ordinea în casă trebuie instaurată, cred eu, de către adevăratul stăpân, de poporul moldovenesc, pe când nouă ni se impune opinia, cum că asta ar fi de competența “unchiului din Paris” (pardon, pentru că folosesc hazardat metafora regretatului Aureliu Busuioc). Și că marele parvenit ar avea dreptul să se comporte ca un adevărat colonizator, să facă pe la noi și să-și aleagă de pe la noi, tot ce îi este pe plac, de la masă la mireasă, când îl bântuie, bunăoară, gândul, să ia avionul înapoi spre metropolă.
De douăsprezece ani Moldova se află în stare permanentă de război politic intestin și în tot acest răstimp în treburile noastre își bagă ba nasul, ba piciorul “fratele mai mare” din Occident. Și tot el ne întreabă, când îi vine, de sănătate și dezvoltare… De dezvoltare putem vorbi doar atunci, când la putere vin oameni, care sunt sincer interesați în consolidarea statalității moldovenești și nu dintre acei, care scot țara la mezat, care de dragul unui loc în rândul birocraților europeni sunt gata să devină ei înșiși panou de publicitate politică. Adevărata putere sunt acei care investesc în capitalul uman, în protecția socială a cetățenilor, în lucruri palpabile, care vor putea fi apreciate la justa lor valoare către următoarele alegeri, nu în slogane și promisiuni lăudate de «unchiul din Paris», ori din Bruxelles.
Autorul articolului citează fără jenă legendara spusă a ambasadorului României Daniel Ioniță cu privire la «moldovenismul primitiv». Apropos, diplomatul român a fost nevoit, totuși, să recurgă la niște justificări de ochii lumii, puțin convingătoare! Dar e cert, că dragostea moldovenilor pentru propria țară, conștientizarea Moldovei ca patrie, este tratată de unioniști ca «primitivism», adică un soi de barbarie de origine etnică. Imaginați-Vă, dar e un exercițiu deloc leger, că diplomații noștri moldoveni ar supune unei discuții fără pierdea «primitivismul ucrainean» în Kiev, ori «primitivismul rusesc» în Moscova? O asemenea sălbăticie diplomatică ar pune imediat diplomații noștri în pericol de expulzare. Țării noastre, dimpotrivă, îi șade bine să fie scuipată între ochi!
Ce-o fi cu datoria istorică a României de «a întinde o mână de ajutor sireacului moldovean», invocată de autor? El numește cu duioșie Moldova «mamă a României». E adevărat, popoarele noastre au foarte multe în comun, dar relațiile de rudenie, oricât de strânse, nu te îndreptățesc să-ți calci aproapele pe bătătură, cu atât mai mult, să-i dorești din toată inima statului vecin, membru cu drepturi depline a comunității internaționale, să-și dea cât mai curând obștescul sfârșit. De ce Germania și Austria, Serbia și Muntenegru, Cehia și Slovacia pot coabita și colabora în liniște, fiecare cu statalitatea sa, dar Moldova trebuie neapărat anexată și reîmpărțită administrativ după modelul românesc? Există pentru acest act «de rudenie», măcar un argument pozitiv? Moldova e mama României? Foarte bine, odată cu majoratul, n-ar fi nimerit oare, să ne aciuăm fiecare pe la casele lor?
Criticând oponenții unionismului, autorul atacă fără drept de apel «ortodoxia moscovită» și limba rusă, apreciindu-le pe ambele drept moștenire a ocupației, fapt care trădează nu numai dispreț față de diversitatea culturii moldovenești, ci și ignoranță în materie de istorie. Așa zisa «ortodoxie moscovită» își trage obârșia, cel puțin din 1813, când Rusia purta războaie grele pentru eliberarea Balcanilor de jugul otoman. Biserica ortodoxă română a apărut cu jumătate de veac mai târziu și a fost recunoscută de Constantinopol abia în 1855. Limba oficială a Cnezatului moldovenesc pe parcursul mai multor secole a fost limba slavonă veche (bisericească), care a stat în mare parte la temelia limbii literare ruse.
Nu prea e de comentat nici atacul la «așa-zisele valori tradiționale». Majoritatea moldovenilor, la fel ca și majoritatea românilor sunt împotriva căsătoriilor între persoane de același sex. Așa stau lucrurile, conform datelor permanente ale caselor de sondaje. E amuzant cum își construiește autorul cele mai elementare relații de cauzalitate. Constatând că avem probleme demografice dificile, autorul încurajează prosperarea celor mai diverse relații sexuale, apreciate de creștini drept perverse. Apropos, Biserica ortodoxă română și-a schimbat cumva atitudinea față de aceste perversități? Parcă, nu! Un reprezentant oficial al acestei biserici a dat acum câteva luni o calificare tranșantă «toleranței isterice». Poate mai întâi România, membră a UE, își ia lecțiile de toleranță și numai după asta autorul ar fi în drept să înainteze pretenții Moldovei?
Moldovenii, îndrăznesc să cred, sunt un popor cu valori tradiționale adânc înrădăcinate în conștiință. Familia, copii, respectul pentru mamă și femee sunt noțiuni de bază a moralei noastre. E cam greu să ne imaginăm, că cineva ne-ar putea reface ușor convingerile noastre etice, ajustându-le la standarde străine. Imperiul otoman, mare experimentator în modelarea culturilor naționale balcanice, n-au reușit să ne strâmbe tradițiile. De ce ar putea să ne modeleze după placul lor eurobirocrații, ori oamenii politici din București, care se cred zei, când e vorba de Basarabia?
Pare straniu, că urmând un calapod arhicunoscut, autorul nu și-a șters picioarele de amintirile legate de participarea moldovenilor în Războiul doi mondial și nu ne-a fericit cu istorii despre eroismul generalului Antonescu. Poate din cauză că în Occident o asemenea retorică e tratată cu suspiciune din cauza Holocaustului. Antonescu a lichidat pe teritoriul Basarabiei 120 de mii de locuitori, dintre care 90 mii de evrei. Moldova a fost folosită în acea vreme de Germania și Romănia ca forță de muncă ieftină și carne de tun. Manifestările de 9 mai, Ziua Victoriei asupra fascismului, cu participarea a mii de demonstranți moldoveni, sunt o dovadă și o mărturie a faptului, că viziunile noastre asupra istoriei nu prea corelează cu ale acelora, care se pretind drept învățătorii noștri.
În încheierea articolului său din “Washington Times” autorul pare să arunce o momeală ieftină pentru președintele moldovean Maia Sandu. Aproape cu text deschis el sugerează, că dacă Maia va fi un copil cuminte și ascultător, va deveni negreșit un om de seamă în Europa. Dacă Donald Tusk și Laura Kovesi au reușit, de ce n-ar reuși și domnișoara de Risipeni? E de presupus, și asta nu e o idee originală, că în cazul în care Maia Sandu va asigura stăpânilor săi occidentali o dominație colonială liniștită, va primi în dar un post pe măsură, în calitate de «reformator de excepție». Ce ar avea, însă, de câștigat moldoveanul de rând în urma unei asemenea tranzacții politice?
Politicienii din Europa de Est, care obțin un job în Bruxelles, devin mai credincioși ca papa de la Roma, sau mai proeuropeni, decât birocrația europeană. Exemplul lui Donald Tusk e unul potrivit în acest sens. În calitate de președinte al Consiliului Europei el își critica propia țară mai abitir decât dușmanii. El supunea Polonia unor atacuri verbale vehemente pentru simplul fapt că autoritățile acestui stat doreau să acționeze independent în politica ei internă și externă, să protejeze interesele poporului polon și memoria lui istorică. Tusk cerea propriilor concetățeni să-și facă datoria internațională, acceptând emigranți din lumea a treia conform cotelor stabilite de Bruxelles.
Ar fi bine ca cetățenii moldoveni să se pătrundă de importanța momentului politic curent. Moldova stă cu adevărat în fața unei alegeri… Numai că urmează să alegem nu între Europa și moldovenismul primitiv, cum susține autorul, ci între statutul unei provincii românești înapoiate, ediția 1940 și constituția modernă a unui stat european independent, căruia i-ar jura credință militarii noștri moldoveni, pentru al cărui prestigiu s-ar lupta pe arena internațională în diverse sectoare savanții și sportivii noștri. Urmează să ne alegem statul în care avem încredere, cu care ne mândrim, indiferent de probleme cu care ne confruntăm.
Autorul articolului are și un pronostic. El crede fără rezerve că la 11 iulie curent va învinge PAS, partidul controlat de șeful statului Maia Sandu. S-ar putea… Dar asta se va întâmpla numai în cazul în care adevărații patrioți moldoveni vor dovedi lipsă de determinare, iar naivii vor crede cu adevărat că de cele 600 milioane euro promise de UE, se vor folosi oamenii simpli și banii nu vor nimeri, ca întotdeauna, în buzunarul așa-zișilor eurointegratori, cum s-a întâmplat, dealtfel, în perioada 2009-2019. Moldovenii sunt în stare să câștige mult mai mut prin munca lor. Noi n-avem nevoie de pomene, ci de investiții serioase și locuri de muncă bine plătite. Investiții atât din Apus, cât și din Răsărit. Locuri de muncă – acasă, nu peste hoatre.
Acum șaptesprezece secole unul dintre părinții Bisericii noastre, Grigore Teologul, scria: «Dumnezeu e trădat prin muțenia noastră». Prin tăcerea noastră politică, noi suntem astăzi pe punctul de a ne trăda Patria. Îmi chem apropiații, prietenii, amicii și concetățenii să-și dea votul pentru o Moldovă ortodoxă, pentru o Moldovă independentă, pentru o Moldovă a valorilor tradiționale de familie. De aceea Vă chem să spuneți «nu!» partidului Maiei Sandu – PAS!
Autor: Valeriu Reniță
