Mafia imobiliară este instaurată la Agenția pentru Supraveghere Tehnică, AST, și permite continuarea construcțiilor în Centrul istoric al Chișinăului. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban, care afirmă că cei care au promis că vor demola construcțiile ilegale, favorizează ca acestea să înflorească.
„Dragi locuitori ai capitalei, stimați jurnaliști! Vă mai aduceți aminte când am dispus sistarea lucrărilor de construcție din centrul orașului din str. Serghei Lazo 46? Astăzi, această construcție a devenit un alt caz protejat de către cei de la guvernare. Protejată de PAS ca și în alte cazuri pe care le-am făcut public recent.
Cei care au permis să fie reluate lucrările au fost cei de la AST, după ce am solicitat personal stoparea acestora. Astăzi bravii constructori într-o veselie continuă lucrările, aceștia nu doar au reluat lucrările de construcție a clădirii, dar au tras și țeavă ilegală în canalizarea publică pentru a evacua toată murdăria de pe șantier”, a declarat Ceban.
Edilul afirmă că a solicitat moratoriu la eliberarea actelor permisive pentru construcții în centrul istoric al orașului, la care consilierii municipali s-au abținut de a-l vota.
„Stimați deputați care votați legi mimate în Parlament și manipulați opinia publică, asta este esența guvernării voastre putrede. În 2 ani de zile, din cele 1500 de acte permisive eliberate de Primăria Chișinău, nu a fost nici un document contestat și probat că ar fi eliberat cu încălcări”, a punctat acesta.