Compania lui Ilan Șor ”Avia Invest”, care a concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, a acumulat datorii la stat de 22,35 milioane de lei. Recent, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a cerut restituirea banilor. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu pe Facebook.
“Nu e de ajuns că fiecare cetățean al țării este jecmănit de 9 euro, ca urmare a pierderii (de-facto) a aeroportului pe 49 de ani, dar nici măcar plățile față de stat nu se onorează la timp. Nu înțeleg, ce-i face pe unii să spere, că și cu guvernul actual le va merge tot așa?”, a scris premierul.
Potrivit AAC, datoria lui Șor a fost acumulată în rezultatul neachitării de către ”Avia Invest”, începând cu anul 2017, a plăților pentru supravegherea și menținerea condițiilor de certificare a aerodromurilor.
”La 5 iulie 2019, cineva (luptând avan cu schemele) i-a oferit ”investitorului” în unicul nostru aeroport o vacanță de plată a restanțelor față de stat”, a mai scris premierul.
ACC precizează că aceste datorii au fost acumulate în perioada când Aeroportul Internațional Chișinău activa în condiții normale, cu un trafic de pasageri în creștere. Totodată, Autoritatea atestă restanțe și la plățile curente, pentru taxele de supraveghere, pentru lunile februarie și martie, în valoare de peste 6 milioane lei.
Amintim, grupul Pro-Moldova, condus de Andrian Candu, a cerut ca în perioada stării de urgență agenții economici să fie scutiți de plata datoriilor.