În acest an, este preconizată construcția și reparația a 500 de km de drum din rețeaua de drumuri naționale, regionale și magistrale. Informația a fost prezentată, în Parlament, de ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi.
Ministrul a precizat că din Fondul rutier pentru reparația drumurilor în acest an vor fi alocați mai mult de jumătate de miliard de lei.
”Majorarea finanțării ne permite să extindem lucrările nu doar pentru întreținerea și plombarea gropilor sau salubrizare, dar și pentru desfășurarea lucrărilor capitale la reparația drumurilor și podurilor. Avem alocate în acest an mai mult de jumătate de miliard de lei”, a declarat ministrul.
Usatîi a precizat că acum se finalizează lucrările lansate din Fondul de dezvoltare regionale, costul cărora se ridică la 145 de milioane de lei.
Totodată, din bugetul de stat au fost alocate aproape un miliard de lei administrațiilor publice locale de nivelul I și II pentru reparația drumurilor locale.
”380 de milioane de lei au fost alocate pentru administrațiile locale de nivelul I și mai mult de 600 de milioane de lei – pentru administrațiile publice locale de nivelul II pentru reparația drumurilor”, a precizat Usatîi.
Ministrul a mai spus că în proces sunt și licitații pentru determinarea antreprenorilor care vor construi alte 500 de km de drum. Usatîi susține că aceste lucrări au un termen de execuție de 2-3 ani. De asemenea, ministerul proiectează reparația altor 850 km de drumuri naționale.