Premierul Dorin Recean a venit cu un mesaj de felicitare către Maia Sandu pentru victoria în alegerile prezidențiale, turul II.

Prim-ministrul a notat pe o rețea socială că „împreună, am dat o lecție puternică de unitate și democrație”.

„Moldova, fii mândră de oamenii tăi! Împreună, am dat o lecție puternică de unitate și democrație. Împreună, am ales un Președinte alături de care vom continua să construim Moldova Europeană și un viitor în pace și prosperitate. Felicitări, doamnă Președinte Maia Sandu”, a scris Recean.

Amintim că ieri, 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot au mers la urnele de vot pentru a-și alege președintele țării pentru următorul mandat de patru ani. Potrivit rezultatelor preliminare, după procesarea a peste 99% din procesele-verbale, actuala președintă Maia Sandu câștigă un nou mandat.

În turul doi al alegerilor prezidențiale au votat peste 1,6 milioane de alegători sau 54,3% din numărul celor înscriși pe listele electorale.

De menționat că ultimele secții de votare de peste hotare și-au încheiat programul la 07:00, ora Moldovei.

sursa