Premierul Dorin Recean a avut astăzi, 26 aprilie, o întrevedere cu Ministrul Economiei din România, Florin Spătaru, transmite Radio Chișinău. Oficialii au discutat despre sprijinul pe care România poate să-l acorde în vederea acelerării procesului de aderare a Republicii Moldovei.
„România este țara europeană care are responsabilitatea sprijinirii Republicii Moldova pentru viitorii pași înspre aderarea la UE.
Am discutat cu Premierul Dorin Recean despre sprijinul real pe care România poate să-l acorde în vederea acelerării procesului de aderare a Republicii Moldovei. România va fi mai puternică cât timp frații de peste Prut se vor alătura marii familii europene.
În contextul Reconstrucției Ucrainei, România a jucat și joacă un rol important. Așadar, acest parcurs va fi și mai solid dacă vom face front comun cu Republica Moldova”, a scris Spătaru pe pagina sa de Facebook.