Procurorii din Manhattan i-au semnalat fostului preşedinte Donald Trump că s-ar putea confrunta cu acuzaţii penale legate de presupusul său rol în plăţile făcute către starul porno Stormy Daniels pentru ca aceasta să nu dezvăluie legătura pe care aceasta a avut-o cu el, a transmis joi New York Times, citând patru surse anonime, conform Reuters.
Fostului preşedinte i s-a spus că poate apărea în faţa unui mare juriu din Manhattan săptămâna viitoare dacă doreşte să depună mărturie, a relatat sursa citată. Astfel de demersuri înseamnă aproape întotdeauna că un punerea sub acuzare este aproape.
Un avocat al lui Trump a confirmat pentru Reuters că Trump a fost invitat să depună mărturie.
„El are o şansă să se prezinte în faţa marelui juriu, aşa cum o fac toate persoanele care fac obiectul unei investigaţii”, a declarat avocatul lui Trump, Susan Necheles, pentru Reuters.
Dacă Trump este acuzat, ar marca prima punere sub acuzare unui fost preşedinte şi s-ar adăuga problemelor legale cu care se confruntă Trump în timp ce vrea să obţină nominalizarea republicană pentru candidatura la preşedinţie în 2024.
Deşi faptul că i se oferă posibilitatea de a depune mărturie sugerează că procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, l-ar putea pune sub acuzare, procurorul ar putea refuza totuşi să-l acuze pe Trump.
O purtătoare de cuvânt a lui Bragg a refuzat să comenteze.
Marc Scholl, un fost procuror în biroul procurorului districtual din Manhattan, a declarat pentru Reuters că faptul că i s-a oferit lui Trump posibilitatea de a depune mărturie sugerează că marele juriu a aflat dovezi care îl implicau într-o infracţiune. „Invitaţia ar trebui să însemne că procurorul se pregăteşte să formuleze acuzaţii penale”, a spus el.
Donald Trump: este o vânătoare de vrăjitoare
Pe Truth Social, Trump a numit acţiunea o vânătoare de vrăjitoare politică. „Nu am greşit absolut nimic, nu am avut niciodată o aventură cu Stormy Daniels şi nici nu mi-aş fi dorit să am o aventură cu Stormy Daniels. Aceasta este o vânătoare de vrăjitoare politică, care încearcă să-l doboare pe candidatul principal, de departe, în Partidul Republican”, a susţinut fostul preşedinte.
Daniels a declarat că a avut relaţii sexuale cu fostul preşedinte şi a primit 130.000 de dolari înainte de alegerile prezidenţiale din 2016 pentru a nu vorbi despre întâlnirea ei cu Trump, care neagă că acest lucru s-a întâmplat, iar în 2018 le-a spus jurnaliştilor că nu ştie nimic despre o plată către Daniels.