Liderii Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, Igor Dodon și Vladimir Voronin, în această dimineață, au depus flori la ”Focul Veșnic” de la Complexul Memorial “Eternitate” din Capitală, cu ocazia marcării a 80 de ani de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

“Am păstrat un minut de reculegere în memoria tuturor celor care au căzut în acest război îngrozitor. Am subliniat importanța păstrării memoriei despre eroii datorită cărora noi trăim astăzi sub un cer senin. De asemenea, am menționat actualitatea legii cu privire la răspunderea penală pentru negarea Holocaustului și eroizarea nazismului, care recent a intrat în vigoare”, a scris Igor Dodon pe rețelele de socializare.