Protestul agricultorilor s-a transformat în unul politic, dirijat de liderii partidului Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase, susține președintele Igor Dodon. Șeful statului a declarat, în cadrul emisiunii de vineri, la această manifestație s-a trecut de la revendicări economice la cereri politice.
”Dacă inițial se cereau bani, modificări în legislație, acum se cere demisia Guvernului și alegeri parlamentare anticipate, ceea ce îmi permite să confirm încă o dată că în spatele acestui protest stau liderii partidului Maiei Sandu și ai lui Andrei Năstase. Cei care două săptămâni în urmă rupeau microfoanele în parlament, deputații PAS, DA. Acum au urcat cu tractoarele pe scările Parlamentului. Am organizat proteste, dar nu mi-am permis niciodată acest lucru, nici în interiorul, nici în afara Parlamentului”, a spus Dodon.
Președintele susține că de facto toate solicitările agricultorilor au fost îndeplinite. Cota TVA în agricultură a rămas neschimbată, iar Fondul de subvenționare a fost majorat până la 1,1 miliarde de lei. De asemenea, prin inițiativa deputaților PSRM de a abroga ”legea miliardului” au mai fost identificate încă 600-800 de milioane de lei.
”S-a ajuns la compromis, inițiativa deputaților PSRM de a amâna creșterea TVA în agricultură care a propus-o Guvernul. Nu cred că acesta este cel mai bun lucru, pentru că acolo era și reducerea TVA pentru fertilizanți, dar dacă s-a insistat din partea agricultorilor s-a mers la compromis și s-a amânat creșterea TVA. A doua solicitare să fie mai mulți bani pentru agricultură. În primul rând, ca să dai bani la agricultură trebuie să iei de undeva, noi nu putem tăia salarii, pensii, pentru a da bani doar la agricultori. Dar noi am găsit posibilitate și în anul 2021 bugetul prevede majorarea Fondului de subvenționare de la 900 de milioane la 1,1 miliarde de lei”, a precizat șeful statului.
Igor Dodon a precizat că PSRM la fel pledează pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, dar în perioada de până la alegeri trebuie asigurată funcționarea deplină a Guvernului.
”Noi tot suntem de acord, alegeri parlamentare anticipate. Dar nu cred că sunteți interesați ca Guvernul să plece, pentru dacă el pleacă, cine va face modificările la legislație pentru a mai da 500 de milioane la Fondul de subvenționare. Acest lucru fără Guvern este imposibil. Dacă Guvernul este demis nu poți modifica legea bugetului și v-ați blocat voi înșivă. Ați luat o lozincă politică ”Jos Guvernul”, dar vă contraziceți, pe de o parte vreți mai mulți bani pentru agricultori, pe de altă parte, astăzi imediat să plece Guvernul. Va pleca Guvernul astăzi? Și alt Guvern nu va fi numit, și se blochează absolut tot ceea cu ce noi vrem să vă ajutăm la această etapă”, a spus șeful statului.
Președintele a mai venit și cu o recomandare către agricultori să lase politica la o parte și împreună să fie identificate soluțiile la problemele reale din domeniu. Dodon a reiterat că, după 24 decembrie, responsabilă de situația din țară va fi președintele Maia Sandu.
”Stimați agricultori, voi o să vă aduceți aminte de Guvernul Chicu și de președintele Dodon ca de cele mai bune timpuri, să nu spuneți că nu v-am preîntâmpinat. Nu departe, peste câteva luni, jumătate de an, când următorul președinte nici nu o să vă asculte și nu o să vă dea subvenționare suplimentară. O să vă aduceți aminte cu ce v-am ajutat noi în acest an, în premieră în 29 de ani”, a conchis Igor Dodon.