Președintele țării, Igor Dodon, a dat de înțeles că populația și economia țării avea să resimtă dur efectele crizei provocată de COVID-19, dacă în Moldova era să fie Guvernul precedent, transmite subiectulzilei.md.

„Nici nu-mi imaginez ce era să fie dacă la Chișinău era altă guvernare. Doamne ferește!”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.

Șeful statului a apreciat înalt profesionalismul Guvernului condus de Ion Chicu în gestionarea crizei. Președintele susține că în  acest Guvern sunt cei mai buni profesioniști în domeniul economic.

Igor Dodon a precizat că misiunea numărul unu acum al Guvernului este de a se concentra pe domeniul economic, pentru diminuarea la maximum a efectelor crizei.

Potrivit președintelui, Guvernul propune trei soluții pentru a susține mediul de afaceri în condițiile crizei. Este vorba despre vacanța fiscală pentru activitatea în perioada crizei; reeșalonarea datoriei pentru achitarea creditelor și investiții din partea statului în economia reală.

„Sarcina numărul unu este de a ajuta agenții economici ca ei să nu-și închidă afacerile să se mențină pe perioada crizei, astfel ca să păstreze locurile de muncă și salariile”, a declarat președintele.

În Moldova sunt 650 de mii de angajați oficial, plus 250 de mii de angajați în gospodăriile țărănești și în bază de patentă. Din cei 650 de mii de angajați, 190 de mii sunt bugetari. Președintele a dat asigurări că statul va face tot posibilul pentru ca salariile atât ale salariaților din sistemul bugetar, cât și ale celor din economia reală să fie afectate de efectele negative crizei.