Echipa Partidului Socialiștilor este unica ce poate fi la guvernare în locul partidului Maiei Sandu și al Maiei Sandu personal. O spune Igor Dodon, proaspăt revenit la conducerea formațiunii, în funcția de secretar executiv. Potrivit lui, PSRM este consolidat și este gata să facă față la toate provocările care sunt în Republica Moldova, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, politicianul a declarat că au fost multe discuții referitor la PSRM precum că se lichidează, însă, potrivit lui, astăzi echipa este consolidată. Cât despre cei care au plecat din formațiune, liderul socialist spune că pentru ei „aceștia nu mai există din punct de vedere politic”.

Igor Dodon a fost întrebat și despre criticile mai multor partide pentru faptul că deputații socialiști s-au întâlnit recent la Moscova cu reprezentanții formațiunii Edinaia Rossia, partidul de guvernământ rus care ar promova și autoriza toate crimele de război contra Ucrainei. Acesta spus că PSRM are semnate acorduri de colaborare cu mai multe partide politice din alte țări, inclusiv în Rusia – cu partidul care se află la guvernare, dar și cu o altă formațiune de opoziție. „Considerăm că aceste relații interpartinice se încadrează perfect în spațiul legal al Republicii Moldova. Toate învinuirile și insinuările nu au nimic cu trădarea intereselor Republicii Moldova”, a mai spus politicianul.

În altă ordine de idei. acesta a calificat declarația președintei Maia Sandu referitor la organizarea pe 21 mai a Adunării Naționale „Moldova Europeană” ca fiind o acțiune de PR politic al partidului de guvernare și a dânsei personal. Aceasta nu are nimic în comun cu interesul național al Republicii Moldova, ba chiar mai mult, acțiunea anunțată poate fi calificată ca un miting de partid.

La ședința de luni a Consiliului republican al PSRM s-a decis ca deputata Zinaida Greceanîi să fie desemnată președintă de onoare a Partidului Socialiștilor, iar Igor Dodon, care deținea această funcție, a fost numit secretar executiv al formațiunii. Aceasta după ce în octombrie 2021, Igor Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat și cedează conducerea PSRM unui organ colegial. Politicianul și-a argumentat plecarea din legislativ prin faptul că nu vrea să fie legat de agenda parlamentară și că rolul său de lider de opoziție va fi mai activ cu mult în afara Parlamentului. De asemenea, în contextul acțiunilor de la Procuratură, el spunea că vrea să demonstreze că nu se ascunde după imunitatea parlamentară.

sursa