Deputații grupului ProMoldova au insistat pe anularea Legii asumate de Guvern, pentru că aceasta viza și taxa aeroportuară de 9 euro pentru o persoană. Dezvăluirile au fost făcute de Igor Dodon, în cadrul emisiunii “Președintele Răspunde”.

„Ați văzut că acolo, pe lângă suspendarea la toate lucrurile sociale, a fost suspendată și inițiativa Guvernului, care prevede ca să luăm din cei 9 euro, care se plătesc la Aeroport. Noi doar am luat decizia că 4,5 euro care îi încasează cei, care au luat ilegal Aeroportul în gestiune, noi am decis jumătate să meargă în buget. Acum vă dați seama de ce unii așa insistent au venit la Curte ca să suspende acest proiect. Știți al cui interese e, ca să nu intru în detalii”, a precizat Igor Dodon. 

Despre intențiile obscure ale deputaților ProMoldova a vorbit, ieri, și premierul Ion Chicu. Șeful executivului a spus că suspendarea ajutorului pentru cetățeni și agenții economici pe timp de criză este rezultatul unei sesizări, depuse de către „deputați ai Blocului ACUM și deputați ai grupului Pro-Șor”. Totodată, Chicu a calificat aceste acțiuni drept iresponsabile și populiste.

Precizăm că una dintre prevederile Legii asumate de Guvern este și redirecționarea veniturilor Aeroportului, care a fost preluat de Ilan Șor, în Fondul de susținere a populației. Mai exact, este vorba despre 50% din vestita taxă de modernizare, în mărime de 9 euro pentru un pasager.

Amintim că la sfârșitul lui 2019, Andrian Candu împreună cu un grup de deputați democrați, au fost în Israel, unde, potrivit presei, s-au întâlnit cu Ilan Șor. La revenire în țară, acești deputați în frunte cu Andrian Candu au părăsit PDM și au format grupul parlamentar ProMoldova. Atunci, mai mulți democrați au povestit că în spatele acestui grup se află Ilan Șor, care le achită și un salariu de cel puțin 5 mii de euro lunar. Mai mult, potrivit lui Eugeniu Nichiforciuc deputații de la ProMoldova au primit câte de 250 de mii de euro pentru a ieșit din Partidul Democrat.