A doua desecretizare de documente secrete americane pe rețelele de socializare dezvăluie nu numai capacitatea puternică de penetrare americană a aparatului militar și de securitate rus, ci și faptul că serviciile de informații americane își spionează aliații, cum ar fi liderii politici și militari ucraineni și sud-coreeni, pe aceștia din urmă în legătură cu deciziile sale privind ajutoarele letale pentru Kiev, relatează “The New York Times” citat de Il Fatto Quotidiano preluat de Rador.

Departamentul de Justiție al SUA a deschis o investigație

Departamentul de Justiție al SUA a deschis o investigație cu privire la scurgerea de documente americane aparent clasificate privind Ucraina și alte dosare de securitate, care au apărut pe rețelele de socializare. Şi Pentagonul a deschis o anchetă.

“Scopul ‘scurgerii’ de informații secrete este evident: de a distrage atenția, de a arunca îndoieli și suspiciuni reciproce, de a semăna discordie. Este un joc obișnuit al serviciilor secrete ruse. Pentru a menține briefing-uri deschise, pentru a adăuga informații false sau unele părți din interceptări și a le publica pe rețelele de socializare, legalizând “scurgerea de informații’ “, a scris pe Twitter Mihailo Podoliak, consilier al șefului Președinției ucrainene.

Moscova interzice oficialilor guvernamentali să părăsească țara

Premierul rus Mihail Mișustin le-a interzis oficialilor guvernamentali să părăsească țara fără o permisiune specială, relatează “Kyiv Independent”, citând publicația rusă “The Bell”. Permisele pot fi eliberate de Mișustin numai pentru călătoriile oficiale, iar restricțiile nu se aplică angajaților Administrației Prezidențiale.

La începutul acestei săptămâni, “Financial Times” a scris că serviciile de securitate ale Rusiei confiscă pașapoartele înalților oficiali și directorilor companiilor de stat pentru a împiedica deplasările în străinătate, “în timp ce paranoia privind scurgerile de informații și dezertările iau amploare în regimul președintelui Vladimir Putin”.

Medvedev: Ucraina va înceta să mai existe

“Ucraina va înceta să mai existe”, este convins vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev. “De ce va dispărea Ucraina? Pentru că nimeni nu are nevoie de ea”, a argumentat fostul președinte rus, adăugând că nici Europa, nici Statele Unite, nici Africa și America Latină, nici Asia, nici Rusia nu au nevoie de o republică post-sovietică.

“Ucraina, condusă de elita nazistă, nu este necesară nici măcar pentru propriii săi cetățeni”, a continuat vicepreședintele Consiliului de Securitate. “Noua Rusie Mică a modelului din 1991 este formată din teritorii tăiate artificial, multe dintre acestea fiind inițial rusești, smulse accidental la începutul secolului al XX-lea”, a spus Medvedev.

“Milioane de compatrioți ai noștri” locuiesc pe aceste teritorii, care de ani de zile sunt supuși discriminării de către autoritățile de la Kiev, a adăugat Medvedev. “Pe ei îi protejăm în cadrul operațiunii militare speciale, distrugând fără milă inamicul. Dar bucățile Rusiei, numite Ucraina pe baza granițelor din 1991, sunt doar o neînțelegere generată de prăbușirea URSS”, a continuat Medvedev. Și tocmai din acest motiv, a susținut el, “avem nevoie de Marea Mare Rusia” și nu de “supunerea la Ucraina”.

sursa