Turcia va livra țării noastre 50 de aparate de ventilare artificială a plămânilor. Despre aceasta a anunțat președintele țării, Igor Dodon, pe pagina sa de Facebook. Șeful statului i-a mulțumit omologului său Recep Tayyip Erdoğan pentru faptul că utilajele vor ajunge la Chișinău.
“Aparatele achiziționate de Republica Moldova prin intermediul unui proiect al Băncii Mondiale, de la instituția turcă de stat USHAS, cu plata în avans a doar 10% din suma totală, restul banilor urmând a fi transferați mai târziu. Menționez că conform regulilor și procedurilor părții turce, plata trebuia să fie efectuată în proporție de 100% în avans. Astfel în timpul cel mai apropiat țara noastră va beneficia de încă 50 de ventilatoare care sunt de primă importanță în lupta cu COVID-19”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
Totodată, președintele a anunțat că la finele săptămânii viitoare este preconizată vizita de lucru a ministrului afacerilor externe al Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, la Chișinău.