Informații compromițătoare despre Renato Usatîi, depistate în casa bancherului rus, Mendeleev. Primarul de Bălți riscă să fie cercetat.

Anchetatorii ruși ar putea cere mandat de arest pe numele primarului de Bălți, Renato Usatîi. Pe un renumit canal de Telegram din Rusia, „ВЧК-ОГПУ”, a fost publicat un document, depistat în casa bancherului rus Serghei Mendeleev, reținut recent la Moscova.

Autorul postării susține că acest document demonstrează implicarea lui Renato Usatîi în spălare de bani în proporții deosebit de mari prin banca comercială „Novoe vremea”. Mai mult, prin această bancă Usatîi ar fi spălat și bani din întreprinderea Căile Ferate ale Rusiei.

Sursa mai scrie că în vara anului 2019, au fost efectuate mai multe a fost publicat un document, depistat în casa bancherului rus Serghei Mendeleev. Atunci oamenii legii au ridicat o bază de date în care s-au depistat mai multe informații compromițătoare despre Renato Usatîi.

Amintim că unul dintre cei mai renumiți bancheri din Rusia, dar și președintele Federației de hochei, Serghei Mendeleev, a fost reținut la Moscova. Mendeleev este bănuit că ar fi falimentat intenționat Investbank. Jurnaliștii ruși susțin că Mendeleev ar putea oferi oamenilor legii informații importante despre mai mulți bancheri din umbră, dar și politicieni, printre care este și Renato Usatîi.