Directorul Centrului Național Anticorupție, Ruslan Flocea, nu se va prezenta la ședința Parlamentului de astăzi, 18 noiembrie, la care urmează să fie audiat Raportul de evaluare a activității CNA pentru perioada ianuarie 2016 – septembrie 2021. Potrivit lui Ruslan Flocea, este vorba despre „un exercițiu formal, din moment ce decizia de a-l demite a fost deja luată”, transmite IPN.
Ruslan Flocea spune că, cel puțin, asta reiese din declarațiile publice ale unor reprezentanți ai Partidului Acțiune și Solidaritate care au afirmat, cu fiecare ocazie, că directorul CNA va fi demis după așa-zisa evaluare.
„Timp de două luni, am participat cu echipa la audierile din comisia parlamentară, am prezentat absolut toată informația solicitată, cu răspunsuri concrete la întrebările formulate de deputați. Am oferit explicații, acolo unde au fost necesare unele precizări. Cu regret, raportul, publicat astăzi pe site-ul Parlamentului este expresia unei distorsionări intenționate a realității, o manipulare crasă a cifrelor și o lipsă totală de înțelegere a proceselor”, precizează Ruslan Flocea într-o declarație transmisă presei.
Directorul CNA mai spune că a observat de la bun început superficialitatea abordărilor unor membri ai Comisiei, lipsa cunoașterii elementare a cadrului juridic și a competențelor CNA, precum și populismul manifestat pe toată perioada audierilor. „De aceea îi voi scuti pe cei, care se acoperă astăzi cu mandatul de încredere dat de cetățeni, de rușinea ce le revine pentru un exercițiu de fațadă, cu final prestabilit”, mai declară Flocea.
Ruslan Flocea a fost numit de Parlament în funcția de director al CNA în iulie 2019. Până atunci, a deținut funcția de secretar general al Aparatului președintelui.