Din 2020, vor fi indexate de două ori pe an, (1 aprilie și 1 octombrie), toate prestațiile sociale. Despre aceasta a vorbit deputatul socialist Alla Darovannaia în cadrul unei conferințe de presă, transmite subiectulzilei.md.
„Pentru prima data în istoria Moldovei, indexarea se va face de două ori pe an. Dacă anterior, pensionarii primeau indexarea pentru inflația din ultimele trei ani, nu e corect, trebuie să fie indexarea nu post factum, dar după ce procesul inflaționist a avut loc”, a explicat Darovannaia.
De dubla indexare vor beneficia 695 de mii de persoane. Totodată, pentru susţinerea beneficiarilor de prestaţii sociale cu nivel redus, va fi acordat, periodic, un suport financiar unic.
Totodată, Alla Darovannaia a explicat că în urma modificărilor, făcute în cadrul legal, va fi respectat principiului egalităţii. Astfel, a fost exclusă posibilitatea de a recalcula pensiile procurorilor şi judecătorilor în funcție de mărimea salariului lunar al procurorului şi al judecătorului în exerciţiu. Pensiile acestor categorii de beneficiari se vor indexa în condiţii generale, asigurându-se aplicarea aceluiaşi principiu de indexare.