Pe parcursul lunii septembrie, conducătorii vehiculelor cu numere străine vor fi verificați la trecerea frontierei dacă nu au încălcat regulile circulației rutiere pe durata aflării în Republica Moldova. Dacă vor fi depistate încălcări fixate de camerele de supraveghere, aceștia vor fi documentați și vor deveni pasibili pentru achitarea amenzilor. Acțiunea va fi desfășurată de angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică și ai Poliției de Frontieră.
Potrivit autorităților, verificările vor fi făcute la fel de strict ca în cazul unui șofer care conduce un vehicul înmatriculat în Republica Moldova. Totuși, reprezentanții poliției spun că noile măsuri nu vor crea incomodități, iar șoferi care au fost disciplinați și nu au comis încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere nici nu își vor da seama că au fost verificați.
Șoferii care vor avea, însă, încălcări și nu au achitat încă amenda prevăzută, vor putea să o achite pe loc, la sucursalele bancare de pe teritoriul punctelor de trecere. Procedura de documentare a unei contravenții va dura câteva minute.
În context, autoritățile solicită conducătorilor vehiculelor înregistrate în alte state să verifice preventiv dacă nu au încălcări înregistrate la camerele de supraveghere a traficului rutier. Verificarea poate fi făcută de echipajele de patrulare, la solicitare.
În perioada lunilor mai – august au fost înregistrate peste 4.800 de încălcări rutiere comise de către șoferii cu autovehiculele înmatriculate în străinătate.