Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, s-a arătat mirat, astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului de ardoarea cu care încercau deputații din partidele Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase să afle de ce Ștefan Gațcan a revenit la ședințele Legislativului. Diacov a declarat că nu înțelege agitația celor de la PAS și PPDA în jurul deputatului Gațcan.
Democratul nu a exclus că toată gălăgia pe care deputații lui Sandu și Năstase o fac în jurul acestui subiect are doar o explicație: alianța informală PAS-DA-Candu-Șor vrea să mai obțină un deputat, ori PAS și DA au primit o recompensă.
”Eu multe am văzut în Parlamentul Republicii Moldova, dar ceea ce se întâmplă acum, mă miră. Uitați-vă, Pro Moldova e liniștită, a luat unul în plus, unul în minus, dar pe mine mă miră că voi retrăiți cel mai tare. PAS și DA înseamnă că au fost ideologii sau cu cofinanțarea sau vreți să aveți ”на шару” (gratis) încă un deputat”, a spus Diacov.