Un deputat rus cere ca președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, să fie anchetată penal în Rusia și să fie dată în urmărire internațională, după ce aceasta a declarat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va fi arestat dacă va intra în R. Moldova.

Vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Consiliul Federaţiei, Vladimir Djabarov, a făcut această declarație după ce Maia Sandu a anunțat, într-un interviu, că R. Moldova va executa mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională (CPI) în privința președintelui rus Vladimir Putin.

„R. Moldova este semnatară a statutului de la Roma, actul fondator al CPI”, a motivat șefa statului.

Djabarov a scris pe Telegram că Maia Sandu visează ca Putin să vină în R. Moldova, „economia și bunăstarea căreia depinde totalmente de Moscova”. În opinia lui, Comitetul de anchetă al Federaţiei Ruse are toate motivele să iniţieze un dosar penal împotriva Maiei Sandu pentru că l-a amenințat cu arest pe liderul rus.

Vladimir Putin și comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, sunt considerați de CPI „prezumtiv responsabili” pentru deportarea ilegală a copiilor ucraineni din teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina.

Recent, Comitetul de anchetă al Federaţiei Ruse a dat în urmărire mai mulți procurori și judecători ai CPI, care au emis mandatul de arestare pe numele lui Putin.

sursa