Deputatul PSRM, Radu Mudreac, scrie pe pagina sa de Facebook că Andrian Candu face demersuri pentru a păstra cele peste 22,3 milioane de euro pe care le datorează statului ”Avia Invest” în buzunarul fugarului Ilan Șor, condamnat în Moldova la 7,6 ani de închisoare pentru corupție.

Autoritatea Aeronautică Civilă a anunțat, astăzi, că a inițiat procedura de executare a companiei concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău pentru neachitarea unei datorii față de bugetul de stat de peste 22,3 milioane de lei, acumulată începând cu anul 2017.

Mudreac susține că acum a devenit clar de ce grupul Candu acționează pe lângă Curtea Constituțională, unde cere să fie iertate datoriile mediului de afaceri față de stat și clienți, în condițiile pandemiei.

”Grupul Pro-Șor și-a scos din nou masca și a arătat întregii țări că apără cu toți dinții buzunarul oligarhului fugar, Ilan Șor. Acum două zile, deputații din grupul Candu s-au adresat din nou la Curtea Constituțională (nu vă pare că au cam îndesit-o de câteva săptămâni la această instituție care trebuie să fie independentă?) și au întrebat Înalta Instanță dacă agenții economici sunt obligați să plătească obligațiunile sale în situația de urgență în care este țara noastră. Grup Pro-Șor insistă pe instituirea „forței majore”, care să le dea posibilitate celor din business să nu-și onoreze obligațiunile nici față de clienți, nici față de stat”, scrie socialistul.

În opinia deputatului, motivul real al acestei adresări al lui Candu la Curte este ca să păstreze banii destinați cetățenilor în buzunarul lui Șor.

”Avia Invest al lui Șor refuză să plătească o datorie de peste 22 de milioane de lei la bugetul de stat. Stimați cetățeni, iată cum Candu, care tot spune că „face alianță cu Sandu”, vrea să ia alte peste 22 de milioane de lei din buzunarul cetățenilor Republicii Moldova pentru a-i păstra în buzunarul hoțului Șor”, susține Mudreac.

Autoritatea Aeronautică Civilă a precizat că aceste datorii au fost acumulate în perioada când Aeroportul Internațional Chișinău activa în condiții normale, cu un trafic de pasageri în creștere. De asemenea, Avia Invest are restanțe și la plățile curente, pentru taxele de supraveghere, pentru lunile februarie și martie, în valoare de peste 6 milioane lei.