Cele întâmplate joi în Parlament ne convinge și mai mult în ideea că Legislativul trebuie dizolvat și organizate alegeri anticipate, se spune într-o declarație a PSRM. Formațiunea susține că a demonstrat că este un partid care își realizează promisiunile.
Parlamentul a adoptat joi, 3 decembrie, mai multe legi care prevăd punerea în practică a promisiunilor făcute de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova cetățenilor. La insistențele PSRM, terenul fostului Stadion Republican a fost întors în proprietatea statului. Potrivit socialiștilor, acest loc este unul istoric și simbolic pentru Chișinău și pentru întreaga țară, în special pentru sutele de mii de microbiști.
Tot joi, potrivit unei legi semnată de PSRM, a fost restabilit dreptul vorbitorilor de limbă rusă, prin oferirea unui statut special de limbă de comunicare interetnică, așa cum a fost mai bine de două decenii în istoria țării noastre. Această lege va ajuta la armonizarea relațiilor interetnice și interculturale în statul nostru multietnic. Totodată au fost create condițiile necesare pentru ocrotirea și dezvoltarea limbilor minorităților etnice, susțin socialiștii.
Un alt document votat la propunerea PSRM se referă la accesul la medicamente. Pentru a facilita accesul la acestea, prospectele medicamentelor vor fi traduse și în limba rusă. Astfel vor fi limitate cazurile administrării incorecte ale medicamentelor, situații ce pot avea consecințe grave pentru sănătate.
După mulți ani cât s-a tărăgănat adoptarea pachetului de legi destinat UTA Găgăuzia, proiecte elaborate de către grupuri speciale de deputați din Parlamentul de la Chișinău și Adunarea Populară de la Comrat, cu suportul experților străini, la propunerea PSRM legile au fost votate. Decizia Parlamentului a fost salutată imediat de bașcanul autonomiei, Irina Vlah, care a mulțumit deputaților pentru vot.
După mai mulți ani de luptă, PSRM a reușit să primească votul Parlamentului pentru anularea cenzurii impuse TV-urilor retransmise din Rusia. Astfel, cetățenii moldoveni au dreptul să aleagă produsul media pe care vor să-l consume.
PSRM a inițiat joi și așa-numita lege a lustrației, așteptată de mult de societate. Aceasta prevede punerea în practică a Hotărârii Parlamentului din vara anului 2019 privind declararea „statului capturat”. Astfel, un șir de instituții centrale ale statului trebuie curățate de elementele rămase din perioada statului capturat.
Deputații PSRM au susținut, în prima lectură, proiectele legii bugetar-fiscale, a bugetului de stat și bugetele asigurărilor medicale și sociale. Socialiștii își exprimă speranța că acestea vor fi adoptate și promovate până la sfârșitul anului, astfel ca peste 43 de mii de angajați în sistemul medical să primească salarii majorate din 1 ianuarie 2021. Bugetul prevede creșterea salariilor și pentru alte categorii de angajați în sistemul bugetar, precum și investiții în proiecte de infrastructură, inclusiv reparația drumurilor și construcția apeductelor.
”Regretăm comportamentul agresiv și provocator al partidelor de dreapta, care au provocat joi incidente și haos în Parlament. Îi invităm repetat la dialog civilizat și, în cazul în care nu sunt de acord cu proiectele votate, au opțiunea să le atace la Curtea Constituțională ori să inițieze o moțiune de cenzură și să demită Guvernul Chicu, ulterior președintele ales, Maia Sandu, să numească un nou Guvern, care să vină cu noi proiecte în Parlament”, se mai spune în declarația semnată de PSRM.