Ștefan Gațcan a renunțat la mandatul de deputat. O cerere în acest sens a fost înregistrată la Parlament. Documentul a fost publicat pe Facebook de către președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță. Totodată, socialiștii au venit cu un comunicat de presă:


“Ca urmare a înțelegerilor de marți între vicepreședintele Legislativului, Vlad Batrîncea și liderului fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, astăzi deputatul Ștefan Gațcan a participat la ședința fracțiunii parlamentare a socialiștilor. Ștefan Gațcan a prezentat viziunea sa în privința situației din țară, în mod special, ce ține de lupta cu pandemia de coronavirus. Deputatul a explicat cum vede el eficientizarea activității pentru a reduce numărul de infectați cu COVID-19, dar și ce măsuri de sprijin suplimentar sunt necesare pentru sistemul medical din țara noastră. În context, Gațcan a salutat inițiativa de dublare a salariilor angajaților în sistemul medical, prima etapă care va începe din 1 septembrie, când va fi efectuată majorarea cu 30 la sută. Deputatul Ștefan Gațcan a mai vorbit despre inițiativele pe care le are în privința dezvoltării raionului Hîncești, preponderent, proiecte sociale și de infrastructură. El a primit asigurări că aceste proiecte, necesare și așteptate de către cetățeni, vor fi promovate și dezvoltate în continuare de către deputații PSRM. În final, Ștefan Gațcan a anunțat decizia de a renunța la mandatul de deputat pentru a se dedica plenar medicinii. Cererea de depunere a mandatului a fost înregistrată, astăzi, la secretariatul Parlamentului. În același timp, Gațcan a mai anunțat că rămâne parte a echipei PSRM și se va fi implica activ în munca grupului social al formațiunii noastre, pentru a utiliza experiența sa profesională în elaborarea și promovarea proiectelor ce țin de politicile de sănătate, atât de așteptate de cetățeni. Fracțiunea PSRM a luat act de această decizie și l-a încurajat pe Ștefan Gațcan să participe cât mai activ în viața Partidului Socialiștilor”, se arată în comunicatul de presă al PSRM.