Peste 500 de oameni au murit în Turcia şi Siria luni, într-un cutremur de magnitudinea 7,8 care a avut loc în sudul Turciei, relatează CNN.

Cel puţin 284 de persoane au murit, iar alte 2.300 au fost rănite în Turcia, anunţă vicepreşedintele turc Fuat Oktay.

În Siria, cel puţin 237 de persoane au murit, iar alte 639 au fost rănite, potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana, care citează un oficial de la Ministerul sirian al Sănătăţii.

Bilanţul total al morţilor în Turcia şi Siria a crescut la 521.

Un bilanţ anterior anunţa peste 300 de morţi în ambele ţări.

Acesta este unul dintre cele mai puternice cutremure din ultimii 100 de ani în Turcia, iar replici au avut loc în regiune, surpând case şi scoţând oameni în stradă.

Peste 1.700 de clădiri au fost avariate în zece oraşe turceşti, precizează Fuat Oktay.

18 REPLICI

Cel puţin 18 replici de magnitudinea peste 4 au fost înregistrate după cutremurul din Turcia, potrivit Institutului american de geofizică USGS.

USGS precizează că a înregistrat şapte replici de magnitudinea peste 5.

Cea mai puternică replică a fost înregistrată la doar 11 minute după cutremur şi a avut magnitidinea de 6,7, precizează USGS.

Experţi avertizează că replici puternice urmează să continue să aibă loc în orele şi zilele următoare.

Replici au fost resimţite Siria, Liban şi Cipru, relatează Euronews.

Seismul de magnitidinea 7,8 a avut loc luni, la ora locală 4.17 (3.17,. ora României), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri, al cărui epicentru a fost localizat în districtul Pazarcık, în apropiere de Gaziantep, în provincia Kahramanmaras (sud-est).

Numărul victimelor în regiuni din Siria aflate sub controlul rebelilor – în care trăiesc patru milioane de deplasaţi – este necunoscut.

În zonele aflate sub controlul regimului sirian al lui Bashar al-Assad, majoritatea victimelor au fost înregistrate la Alep, al doilea cel mai important sirian, situat în nordul ţării, dar şi la Hama (centru) şi Latakia şi Tartus, pe caosta Mării Mediterane.