Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 a lovit nordul Greciei duminică seara, au anunțat autoritățile, potrivit AP.
Seismul a avut loc în largul peninsulei Halkidiki, la aproximativ 40 de kilometri sud-est de Salonic, al doilea oraș ca mărime din Grecia, a raportat Institutul de Geodinamică din Atena.
Cutremurul s-a înregistrat la ora locală 19:03 (17:03 GMT), la o adâncime de 15,9 kilometri, a precizat institutul, adăugând că un cutremur cu magnitudinea de 4,2 a fost înregistrat patru minute mai târziu, împreună cu mai multe cutremure mai mici.
„Există o mică fisură în zonă, care are o activitate seismică moderată. Va fi o mare surpriză dacă va avea loc un eveniment major”, a declarat pentru The Associated Press Costas Papazachos, profesor de geofizică aplicată și seismologie la Universitatea din Salonic.
Un cutremur de 3,9 a avut loc în aceeași zonă sâmbătă.
Până în prezent nu au fost raportate pagube, au declarat pentru presa locală oficiali ai poliției și pompierilor.
Cutremurul a fost resimțit pe o suprafață mare din nordul Greciei.